În fața editorului alb..făcându-mi curaj să formulez subiectul:
"..că românii-s răi..are o colegă de clasă din China cu care se jocă..."
"..am ieșit la și 47 în pauză...la și 41 m-o chemat că n-o citit bine"
"am fost în Spania înainte..n-am găsit de lucru aici; mergem în Germania"
"ne întâlnim noi sau prin Germania sau prin UK sau prin țară"
"..cum se scot permisele de muncă? zbor de aici"
"când am venit, am stat o vreme cu țiganii, ei mi-o dat de mâncare"
"nu mă duc acasă până nu-mi strâng bani de casă și mașină"
"am încercat să stau în țară da n-am mai putut..eu am fost încăpățânat..i-am zis la nevastă să merem și duși am fost"
"învârt de tăte șoferii..ce nu învârt!?"
"soțu' îi paznic...ba pe aci, mai stă ba pe la discoteci și puburi"
"ce-s cinci euro"
"nu mă interesează ce face statul; dacă pot să fac un bine îl fac"
"care este motivul vizitei dumneavoastră? "...."...mergem în concediu"
Cu săptămâni în urmă. Nimeni nu e mai presus. Cosmopolismul vede națiile bune, rele. De obiecei mai rele decât noi cetățenii din România. Politica statului român care-și deservește cetățenii. Neimportantă. Absolvenți, creiere. Corporatiste. Aroganța și înălțarea deasupra seamănului. Îmi fac curaj. Se apropie Săptămâna Mare. Scriu, conștient că voi fi certat și îmi voi aduna critici. Intervin discuții despre liberul arbitru. Fiecare îl are. Fiecare nu-l are. Deschid subiectul democrație bazat pe auto-determinare și pe capacitatea de a alege. Nici o șansă. Cetățenii României nu mai sunt europeni. Nu mai contează ziua de ieri și nici ziua de mâine. Contează ziua de azi. Așa zicea și Ion D. Sîrbu. Am citit recent că scandinavii, că americanii, că japonezii, că arabii, că est-europenii oscilează în atitudinile spre viitor. Casă de publicare mare. Noi am avea atitudini care ne duc către activități care țin de grupulețe de oameni, de comunități mici. Întâlnesc la hostel o româncă. Servicii de curățare ca și mașina din care a coborât azi un călător. Îi lipsește să facă parte și povestește cu entuziasm experiențele. Statul român susține emigrarea. Statul român nu are politici sociale concrete la nivel macro. Statul român susține exporturile de meserii.
Cu luni în urmă. Concert într-o capitală muzicală. Ajungem în hostel. Locuim cu doi francezi. Din Dijon. Ne pregătim să ieșim. Intru la baie mai întâi. Pe ușă văd numele agentului de curățare. Neluța. E nedrept. Exportăm oameni cu educație minimă. Disperați. Industria construcțiilor, industria serviciilor "de curățat birouri". Avem impresia treptelor tangibile de promovare. Nu suntem singurii. În țară muncim pentru afară. În afară și cei care sunt binecuvântați cu școli muncesc pentru afară.
După 20 de ani de democrație funcționăm aberant ca și societate. Ne pierdem sufletul și pacea zi de zi, iar energiile și eforturile nu ne deservesc comunitatea. Sunt atâtea sfori care s-au tras în ultimii ani încât suntem prinși în ele. Dacă unii încearcă să facă diferența (sper să mă înșel) sau dacă nu, ne împiedicăm înnodându-ne. Devine ubicuu să se vorbească, să se mimeze, să se spurce. Devine la modă flegmaticul, atât cosmopolit, cât și fața de răspunderea socială a fiecăruia dintre noi. Devine normal ca tinerii cu școală, muncind în orașe mari, să fie maratoniști ai opțiunilor consumeriste. Tot la fel de normală e și pierderea opțiunilor de hrană decentă. Politicile sociale ale statului român din ultima vreme au dus la descreierați emigranți, la susținerea unor tipuri de sclavagism modern, la lipsa de comunicare consistentă și sinceră. Dezinteresul total spre o coeziune valorică a societății românești, dezinteresul total pentru oprirea procesului de emigrare prin susținerea activităților firmelor mici și mijlocii, politicile nealiniate de inovare la standarde de evaluare recunoscute sunt efecte a lipsei de participare civică pozitivă a clasei medii din România.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu