In the end, everything is a gag

Azi se împlinesc 122 de ani de la naşterea lui Sir Charles Chaplin. Deşi e cel mai adesea identificat cu rolul personajului de vagabond comic (The Tramp) sau de bufon şi măscărici, puţini depăşesc etapa comediei vizuale, pentru a-l vedea pe omul Chaplin, pe regizorul Chaplin, pe compozitorul Chaplin sau pe actorul dramatic.
Un geniu înseamnă atât perfecţiune, cât şi complexitate. 
Chaplin a folosit expresia dusă la extrem. Prin mimică, bufonerie, improvizaţie, dar şi prin precizia gesturilor, vivacitate şi o jovialitate antrenantă a reuşit să ducă filmele mute la limita superioară. Şi-a creat un personaj care cu mijloace puţine (deoarece era perioada de început a cinematografiei), reuşea să umple singur scena şi totodată să umple săli de cinematograf cu suflete uşoare şi râsete rotunde. Pantomima lui Chaplin era subtilă, cu farse romantice şi domestice, departe de vulgaritatea sau cinismul altor actori. 
În mod contradictoriu, omul care putea stârni atâta veselie, avea ochii adesea trişti şi nu era foarte comunicativ. 
 La sfarşitul filmelor mute, mulţi credeau că se va încheia şi cariera lui Chaplin. Dar Chaplin era mult mai mult decât un personaj şi încheiase doar o etapă, pentru că el se legase de scenă pe viata. A scris, a regizat şi a jucat în zeci de filme printre care: The Immigrant (1917), The Gold Rush (1925), City Lights (1931), Modern Times (1936), The Great Dictator (1940). Multe dintre filmele sale conţin critici la adresa regimurilor politice sau sistemelor economice. Daca în The Great Dictator îl ironizeaza cu succes pe Hitler, în Monsieur Verdoux, o comedie neagră savuroasă, satirizează înţepător sistemul capitalist.
Un film mai puţin politic şi mai mult autobiografic, unde am văzut un Chaplin matur, dar fragil, e Limelight (1947). Ferit de lumina rampei, se conturează un om sensibil, cu multe frământări. 
Acestă sensibiliate atât de specifică artistului şi-a găsit şi altă cale de redare, muzica. El a scris şi a compus majoritatea cântecelor filmelor sale. Edith Piaf a descris prima ei întâlnire cu Chaplin, ca fiind uimitoare. A invitat-o să-i cânte, în timp ce el o acompania maestros la pian. 
Chaplin vorbea evaziv despre tehnicile sale de filmare, motivând că ar fi ca şi când iluzionistul şi-ar deconspira trucurile. Era şi foarte perfecţionist. Le arăta actorilor exact cum dorea ca ei să joace şi filma până ce trăgea cadrul de care era mulţumit.
Magicianul artei expresiei e considerat de George Bernard Shaw: "singurul geniu ce a ieşit din industria cinematografică".