The Evil Ones

Organizare corecta, sonorizare mai puţin reuşită, 5 trupe de metal greu, locaţie cam pretenţioasă, dar prietenoasă şi multă bere bună.

Concertul ce a avut loc luni, 2 mai, la Euphoria Music Hall face parte din al treilea turneu al trupei Rotting Christ de promovare în Europa al albumului "Aealo", destinaţiile din România fiind: Cluj - Napoca, Iaşi şi Bucureşti. Dar trupa n-a venit singură, ci cu întăriri. 

Trupa de deschidere a fost De profundis, care a avut o prestaţie mai "clasică", mizând pe elemente simple de imagine, care nu pot da greş. Melodii OK, dar care nu te ridicau în picioare. Trupa britanica de progressive extreme metal cu influenţe black, a fost înfiinţată în noiembrie 2005, de vocalistul Craig Land şi chitaristul Roman Subbotin, din componenţa actuală, făcând parte şi Shoi Sen, Arran McSporran şi Nick Tingle. De profundis a mai concertat la Bucureşti în 2009. Albume: Beyond Redemption, A Bleak Reflection.

Au urmat italienii de la Dark End, trupă de symphonic black metal, înfiinţată tot în 2005. Membrii actuali sunt Valentz (tobe), Specter (bass), Asches (chitară), Animae (vocal), Antarktica (pian şi orchestră) şi Imajes (chitară principală). Prestaţia a fost destul de teatrală, ei dorind să şocheze nu doar prin melodii, ci şi prin imagine. Animae aduce spre un Danny Filth mai inocent. Temele versurilor sunt moartea, răul, frumosul întunecat, inspiraţia pentru primul album Damned Woman and a Carcass, fiind Fleurs de Mal a lui Baudelaire. 

Daylight Misery e o trupă de death/gothic/doom metal, constituită în 2008 de către Stamos Kordas (chitara) şi Vassilis Mazaris (vocal). Producătorul primului album, "Depressive Icons" e George Bokos, chitaristul de la Rotting Christ. Muzica lor e influenţată de trupe ca: Rotting Christ, Nightfall, Paradise Lost, Amorphis, Saturnus, My Dying Bride. De departe, o formaţie surpinzătoare prin forţa melodiilor şi simplitatea prezenţei pe scenă. Vocalistul, un tip cu şapcă, nu plete, ce pare mai degrabă hip-hop-er, vine şi cântă supărat, fără să-şi dea prea mare importanţă, deşi ar avea motive de bravură. Reprezentaţie super. O trupă tânără, dar matură.

Urmează Omnium Gatherum, cap de afiş alături de Rotting Christ, trupă finlandeză. Se observă uşor că vocalistul, Jukka Pelkonen e obişnuit sa comunice cu publicul, să captiveze atenţia, au o prestaţie bună, dar cam scurtă. 

Cântă melodic death metal, din 1996, toamna, lansând până în prezent 6 albume: Steal the Light (EP, Rage of Achilles, 2002), Spirits and August Light (CD, Rage of Achilles, 2003), Years in Waste (CD, Nuclear Blast, 2004), Stuck Here on Snakes Way (CD, Candlelight Records, 2007), The Redshift (CD, Candlelight Records, 2008), New World Shadows (CD, Lifeforce Records, 2011)   (Wiki)                                                                                   

Din păcate, la ei stăteam mai aproape de boxe si auzeam mai degrabă zgomot, decât sunet definit, dar sala părea cucerită. 

În sfârşit, Rotting Christ, cireaşa serii. Au fost într-adevăr faini. Eu am aflat de ei, nu de multă vreme, dar cântă din 1987, o trupă cu greutate în Grecia şi în întreaga lume a metalelor. Rotting Christ a fost prima trupă de black metal din acea regiune a Europei, membri permanenţi fiind, fraţii Sakis (vocal şi chitară) şi Themis Tokis (tobe), Giorgios (George) Bokos (chitară) şi Andreas Lagios (bass). În ciuda numelui, deşi au fost consideraţi de mulţi satanişti, (Dave Mustane/ Megadeath a chiar refuzat să cânte alături de ei într-un concert) temele lor evoluează de la rău, anti-creştinism şi ocultism spre misticism, respectiv mitologia greacă. Versurile sunt deseori în greaca veche,  explorând o parte mai întunecată din cultura lor amplă. Folosesc elemente foarte variate, de la o linie melodică limpede cu voce de bariton, la influenţe agresive de gothic/black. Deşi au trecut prin multe schimbări de ritm, de la grincore, la doom, la gothic, ei rămân fideli genului black metal, la care au revenit odată cu albumul Satanas Tedeum. Simplist, dar sincer, în mintea mea Rotting Christ s-a întipărit prin ritmurile distincte a unor piese ca Athanati Este, Nemecic, Thou Art Lord, Sanctus Diavolus şi altele.. care nu se compară cu nimic altceva, ca voce, ca ritm, ca versuri. Pentru albume, că-s multe, dar şi pentru alte informaţii, consultaţi cu încredere site-ul lor.

Concluzia: Concertul de la Cluj, un eveniment de zile mari. Numai de-ar fi mai des.. M-a mirat că nu a fost foarte multă lume, dar e explicabil, prin faptul că trupele de gen se adresează unui public de nişă. M-a surprins plăcut cât de prietenoşi şi naturali erau membrii formaţiilor, în afara scenei. M-a bucurat iniţiativa Rotting Christ de a susţine trei concerte la noi în ţară şi de a promova trupe mai puţin cunoscute, dar promiţătoare. They really Rock!