para-ndătăt la pace

  Ne bate soarele la uşă, dar noi nu, mai bine ţinem de şuba de lână , inchidem ferestrele si tragem obloanele si ne pitim bine de tot la frig, tinem bine de starea patetica.

Ne-am obisnuit sa fim patetici si ha, chiar ne iese. E o a doua natura pentru noi. Dar poate nu e exclusiv vina noastra, ne-au obisnuit altii cu tărâţe, iar caviarul ne scârbeşte.

Bate vânt de primavara, iar noi îndărătul lui. Nici măcar nu putem fi duşi de el. Ne-am legănat atâta timp când intr-o parte, când în alta, incât chiar nu mai conteaza. Imprecizia e o trasatura fina dar distinsii nostri cârmaşi nu cunosc decat mersu racului inapoi sau a dracului inainte marş. E ciudat. Ne-am târât la picioarele Europei atata timp, am implorat-o sa ne transforme cu bagheta ei magica high definition în teatru de păpuşi, dar cand s-a intamplat, hop, pe loc – inapoi. Dar stai nene păpuşar, ca noi suntem firi sensibile, artistice, ne inviorează creativitatea, avem nevoie de desmăţ, nu suntem atat de lipsiti de imaginaţie ori de inteligenta artificala. Sau suntem?

Suntem si mai mult. Suntem in stare sa ne intoarcem urechea spre spirite pitice, cu viziuni mai inguste, dar spre propria voce, ba. Că păpuşile n-au vocea lor, oricat de năstruşnic ar gândi ele contrariul. Am refuzat sa ne punem in rand cu lumea, nu ca nu am fi putut, dar nu s-ar fi cuvenit, domnule, uşierul nu stie decat sa deschida/închidă uşa, chelnerul sa serveasca, cum sa ne iesim din rand? Noi in mare, trebuie sa facem ce stim mai bine sa facem: arheologie – sapam dupa aur, ne sapam dupa aur, iar cand aurul nu se arata, ne mai sapam o data. Asa, de ciuda. Apoi suntem niste magicieni extraordinari, dar absolut extraordinari, pe cuvantul meu de om uimit – cum dispar lucrurile la noi, chiar si oamenii de cand cu OTV-ul, nu dispar nicaieri in lume, suntem a 8-a minune. De fapt, a 9-a pe langa Copilul Minune. Si nu in cele din urma, ar trebui sa primim cele mai importante distinctii internationale la fuga. Nu-i nimic eroic in asta, fuge tot omul, dar noi intrecem toate rozatoarele. Fugim disperati, ne ascundem, apoi ne roadem unghiile si de frica si de foame, ca morcovii sunt la discretie, da-ţi trebuie doar tărie şi mai sigur, pălărie, sa te încumeţi să-i iei.

Aşadar, la noi rămâne iarna. La ce buna vremea buna, daca nu-i in concordanţă? Românu-i tot poet, acolo in adâncul lui.