Naum vs. Naum

Textele lui Gellu Naum nu pot fi prinse. Nu pot fi fixate intr-un cadru, intr-un spatiu sau timp, dar ele te prind pe tine nepregatit. Intr-adevar, una dintre mizele suprarealismului e neprevazutul, impingand limita surprizei si a socantului pana iese inafara ei. Insa, de multe ori esti deja educat pana la sfarsitul cartii, filmului, piesei de teatru, iar partea finala isi cam pierde farmecul. Ei bine, la Naum acest neajuns nu se aplica.
Zenobia e un text care te poarta pur si simplu in spatii de care ai uitat de mult. In timp ce il urmaresti, te poarta in tine. Nu are o reteta, fiecare cadru e o idee, iar tu te trezesti mereu pacalit, mereu surprins. Iti deschide imaginatia si te poarta prin ea. Si e bine, e atat de placut si relaxant sa poti vedea, sa poti simti atatea.
Atât prin stilul scriiturii, cat si prin continutul conceptual, construit pe o simbolistica generoasa, Zenobia iradiaza libertate. Un text fara constrangeri teoretice despre o existenta fara constrangeri materiale. Un text despre sacru si spiritual. Naum vede omul integrat in natura, in univers, care nu se indeparteaza, ci ramane in mijlocul lui. Vede spiritul liber, nu incarcat de materie inutila. Nu tine cont de moarte de viata, de frig, de tristete, nu conteaza decat omul si scrisul. Naum e un poet..inainte de altele.
Zenobia se joaca la Teatrul National. Daca nu aveti timp sa cititi carticica (e scurta, 80 pg., e pe Scribd), macar faceti-va timp pentru piesa. Mona Chirila si-a asumat o sarcina dificila incercand sa prinda in limitele scenei o astfel de carte. Nu a reusit sa concureze cu imaginatia omului care a citit cartea, care a fost provocata sa se intinda destul de mult, dar a prins esenta. Actorii fac un rol bun, sunt daruiti, iar atmosfera e ajutata de proiectia permanenta a cerului. E revigorant primavara sa te gandesti la inceputuri.