Medalia de onoare

Medalia de Onoare, un film foarte românesc pe care am avut ocazia să îl văd doar în această superbă primăvară. Proiecția a fost prima din cadrul ‘’mini-festivalului’ de filme despre eroi organizat de Centrul Cultural German şi singurul românesc din cadrul acestui eveniment.

Având în minte acestea, probabil te-ai aștepta ca acest film să fie despre eroi. Cei care au văzut filmul știu deja despre ce e vorba. Le voi explica, pe scurt, celor care nu l-au văzut: ‘’eroul’’ nostru nu este defapt un erou; însă  ajunge să creadă acest lucru - în ciuda dovezilor care îl contrazic şi chiar dacă nu i-a trecut prin cap niciodată că ar putea fi un erou- datorita unei greșeli de tipar, greșeala care va schimba centrul de gravitație al acestui erou de împrumut.

 Cert e ca filmul e foarte românesc, după cum spuneam mai sus. Si nu atât prin, deși şi prin realismul cotidianului post-decembrist, cât printr-o serie de trăsături specifice românilor foarte bine surprinse şi scoase la suprafață:  ♥veșnica acreală a funcționarelor publice de la ghișee care se cred dumnezei pentru ca depinzi de cheful lor de a-şi îndeplini munca sau a-ti trânti geamul ghișeului in faţă pe banii tai;♥ întâlnirile în familie după ani buni în care e invitată familia extinsă – ‘’sa vadă si cumătru ce bine o duce băiatu în Canada’’- în care nu mai e loc de dialog tihnit şi sincer şi (re)cunoaștere în familia reunită, din cauza discuțiilor meschine, inutile şi interminabile revărsate din gurile a mai bine de jumătate din invitații la masa care se şi alimentează in timp ce mestecă cuvintele ( ‘’Cât e cozonacul la voi?”  “ Păi la noi ăştia îs banii de întreținere !” ‘’Știți ce-ar merge bine la voi? O afacere cu frigane!” “Cât vine 80 dă cenți?’’): rezultatul e dorința arzătoare de a pleca din nou cât mai repede şi cât mai departe de ţara în care te-ai întors să o vizitezi mânat de un dor băştinaş, dar despre a cărei trivialitate uitaseși cu drag….; ♥obiceiul de a trage toata mâna, de fapt tot brațul cu umăr cu tot şi torace şi şi….când ti se oferă degetul mic! adică ești invitat de către Şeful Statului, în cadrul unei ceremonii oficiale, alături de alți veterani, pentru a-ţi primi laurii simbolici pentru lupta pe care ai dus-o în Război, iar tu te gândești să: îi duci președintelui cadou un set de tacâmuri, probabil ca să se înduioșeze când iți va asculta cererile, expuse clar si răspicat în cadrul solemnității:  un post de medic in București pentru băiatul tău, o petiție de la asociația de locatari din care faci parte împotriva construirii unui imobil care ar obtura priveliștea acestor locuitori,  rugămintea să se facă presiuni asupra celor de la Termoficare să dea căldura mai repede….No more comments!

Aceasta ecranizare mi-a adus un dor existențialist de a medita la valorile şi sensul traiului: ce faci, dacă după decenii întregi de munca si de mediocritate şi griji ca să iți crești copii şi să ‘’fie totul bine’’, descoperi că, pe lânga pensia mizeră pe care o primești lună de lună,  ai nevoie de o iluzie, ca să mai poți trăi, uitându-te înapoi?
                                 Irinel